Fostul preşedinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relaţiilor sexuale, a declarat preşedintele Curţii Supreme a ţării, informează AFP.

Cazul a ajuns la instanţa supremă după ce o femeie a depus o plângere în care susţine că ea şi alte circa 30 de persoane au obţinut contracte publice în schimbul unor relaţii sexuale cu fostul şef de stat. Preşedintele Curţii Supreme, judecătorul Mauricio Lenis, a explicat că unele dintre faptele denunţate corespund perioadei în care Petro era parlamentar, iar altele mandatului său prezidenţial.

O fostă prestatoare de servicii publice, Deicy Jiménez, a publicat o înregistrare video devenită virală, în care apare alături de Gustavo Petro după o presupusă relaţie sexuală. Pe platforma X, fostul preşedinte a respins acuzaţiile şi a afirmat că nu s-a folosit niciodată de un contract de stat pentru a obţine favoruri, susţinând că totul face parte dintr-un plan orchestrat de adversarii săi politici.

Fiicele sale, Antonella şi Sofia Petro, au transmis într-un comunicat că au încredere în faptul că tatăl lor va compărea în faţa justiţiei şi au cerut evitarea hărţuirii presupuselor victime.