FCSB a înregistrat un eșec surpriză în fața echipei Gloria Bistrița, formație clasată pe locul 11 în Liga a 2-a, scor 0-1, în etapa a doua a grupelor din Cupa României. În urma acestui rezultat, patronul Gigi Becali (68 de ani) a avut o intervenție la Digi Sport Special, unde a anunțat că pregătește o revoluție la nivelul lotului în perioada de transferuri din iarnă.
Omul de afaceri și-a exprimat dezamăgirea totală față de evoluția mijlocașului Joao Paulo (28 de ani), integralist în partida de la Bistrița, în care a avut o prestație palidă. „Joao Paulo, credeam în el, că are valoare, de unde?”, a declarat Gigi Becali, potrivit sursei citate. Fotbalistul din Insulele Capului Verde a fost transferat în iarnă de la Oțelul Galați pentru 350.000 de euro și mai are contract cu gruparea bucureșteană până în iulie 2028.
La rândul său, antrenorul Laurențiu Reghecampf (51 de ani) nu a ezitat să califice rezultatul drept unul „rușinos”. Tehnicianul a explicat că strategia a inclus folosirea unor jucători care au evoluat mai puțin până acum, însă recunoaște că planul nu a dat roade.
„De obicei nu prea discut imediat după meci. E un rezultat rușinos, nici n-are rost să discutăm. Strategia noastră a fost să dăm șanse jucătorilor care nu au jucat foarte mult până acum. Din păcate, nu ne-a ieșit”, a declarat Laurențiu Reghecampf, potrivit DigiSport.
Tehnicianul FCSB a adăugat că au existat greșeli personale la golul primit, a menționat că echipa nu a primit un penalty clar, dar a subliniat că principalele probleme au fost jocul slab și lipsa de ridicare la nivelul așteptat a celor introduși pe teren. Reghecampf a anunțat că vor urma modificări în echipă pentru partida viitoare cu U Cluj.




