Partida dintre FC Argeș și Dinamo, contând pentru etapa a 15-a din SuperLigă, se joacă vineri, de la ora 20:30, și este transmisă în direct pe Digi Sport 1, informează DigiSport.

Formația gazdă traversează o perioadă dificilă, ocupând locul 14 în clasament cu 12 puncte și ajungând la 10 meciuri fără victorie în campionat. Ultimul succes al piteștenilor a avut loc pe 8 august, scor 1-0 cu Universitatea Craiova. De cealaltă parte, Dinamo este liderul ierarhiei, cu 33 de puncte, având o singură înfrângere în acest sezon.

Înaintea confruntării, antrenorul dinamovist Nuno Campos a declarat că echipa sa practică un stil diferit și se așteaptă la un meci dificil. „Dacă starea gazonului nu va fi una bună, meciul s-ar putea transforma într-o confruntare de uzură și luptă fizică, ceea ce nu ne avantajează”, a precizat tehnicianul la conferința de presă.

La rândul său, antrenorul piteștenilor, Bogdan Andone, a infirmat zvonurile privind o plecare a sa de la echipă în cazul unui eșec. Tehnicianul a subliniat că nu intenționează să demisioneze și a amintit promisiunea făcută conducerii clubului privind continuitatea pe banca tehnică.