Compania de audit și consultanță EY România poartă negocieri avansate pentru închirierea unui spațiu de circa 7.000 de metri pătrați în noua clădire de birouri ARC, dezvoltată de grupul ceh PPF lângă Pasajul Basarab din București, informează Profit.ro. Contractul actual al companiei cu Globalworth, pentru sediul din Tower Center International, expiră în iunie 2028.
Dacă tranzacția se va concretiza, aceasta va reprezenta una dintre cele mai mari operațiuni de preînchiriere semnate în ultimul an pe piața locală de birouri. Reprezentanții EY România au refuzat să comenteze informația, în timp ce oficialii PPF nu au oferit un răspuns până la publicarea materialului.
Clădirea ARC, a cărei finalizare este estimată pentru primul trimestru din 2027, va avea o suprafață închiriabilă totală de 30.000 de metri pătrați. Proiectul a atras deja un pre-contract cu Premier Energy Group pentru un etaj, iar un eventual acord cu EY România ar ridica gradul de ocupare al imobilului la aproximativ o treime.
Plecarea EY România din Tower Center International, unde compania își are sediul central din 2013, va lăsa libere circa 30% din spațiile turnului de birouri administrat de Globalworth din zona Piața Victoriei.




