Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe, amenajat în fosta fabrică de tutun din oraș, găzduiește o expoziție inedită dedicată istoriei comunicării la distanță, informează Știrile ProTV. Colecția reunește aproximativ 150 de exponate, multe dintre ele fiind în stare de funcționare.

Istoria prezentată în cadrul expoziției începe cu un telegraf vechi de peste 150 de ani. Vizitatorii pot admira telefoane cu manivelă de lemn, aparate metalice cu disc, dar și modele cu butoane. Printre piese se numără și o centrală telefonică interbelică, precum și un prim model de videotelefon produs în Japonia în anii '70, care transmitea atât vocea, cât și imaginea prin cablu.

Unul dintre exponatele surpriză este telefonul care i-a aparținut liderului comunist János Kádár, fost președinte și prim-ministru al Ungariei. Aparatul era încastrat în mobilierul de birou și dispunea de propria centrală cu linii directe către alți lideri comuniști ai epocii.

Expoziția a fost realizată cu sprijinul a doi colecționari privați și a două instituții de cultură din Budapesta. Aceasta va rămâne deschisă pentru public până la mijlocul lunii decembrie.