Pierderile din rețeaua operată de Termoenergetica sunt masive, fiind necesară introducerea unei cantități suplimentare de 1.860 de tone de apă fierbinte pe oră pentru a compensa deficitul, informează HotNews. Această cifră indică un număr ridicat de avarii și șantiere deschise.
Potrivit ELCEN, scurgerile mari de apă în pământ fac ca agentul termic livrat consumatorilor să nu mai respecte parametrii optimi de presiune și temperatură. Un exemplu menționat este CET București Sud, unde debitul de apă de adaos depășește constant 900 de tone pe oră, fiind nevoie de circa 15.000 de litri de apă pe minut doar pentru această zonă.
Reprezentanții ELCEN avertizează că această situație generează o serie de consecințe negative, printre care suprasolicitarea instalațiilor de tratare a apei, creșterea consumurilor tehnologice și energetice, uzura prematură a echipamentelor și un risc crescut de instabilitate în funcționare.
Problemele depășesc însă sfera termoficării. Deoarece centralele funcționează în regim de cogenerare și produc simultan energie electrică livrată în Sistemul Energetic Național, suprasolicitarea grupurilor energetice poate duce la indisponibilizarea acestora, punând presiune suplimentară pe alimentarea cu electricitate a Capitalei.




