Președintele american Donald Trump a anunțat, într-o postare pe rețeaua Truth Social, că administrația sa va interzice „în foarte scurt timp” utilizarea expresiei „inteligență artificială (IA)” în toate documentele oficiale, invocând inexactitatea acesteia, informează News.ro.
Liderul de la Casa Albă a criticat presa și mediul financiar, întrebând când va începe Wall Street Journal să folosească termenul „superinteligență (SI)”. Trump a susținut că sintagma actuală este „foarte proastă și inexactă” și „sună de parcă această tehnologie ar fi falsă”. El a pledat anterior pentru această schimbare și în discursul susținut în fața Adunării Generale a ONU din septembrie.
În industrie, termenul de superinteligență este utilizat pentru a descrie un ipotetic stadiu viitor în care tehnologia va depăși capacitățile umane de raționament în toate domeniile, un prag considerat însă îndepărtat de majoritatea cercetătorilor. De la preluarea mandatului, Donald Trump a mai încercat sau a reușit să schimbe denumirile unor instituții, clădiri sau obiective geografice.




