Nivelul ridicat al dobânzilor scumpește finanțarea pentru state, companii și populație, transformând titlurile de stat în opțiuni mult mai atractive pentru investitori. Potrivit Ziarul Financiar, efectele se pot reflecta pe piețele bursiere atât prin reorientarea investițiilor, cât și prin presiunea exercitată de costurile ridicate asupra profitabilității societăților comerciale, a explicat Robert Burlan, director de investiții la Raiffeisen Asset Management.

Invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi, reprezentantul administratorului de fonduri a subliniat că dobânzile au revenit la valori care nu au mai fost înregistrate în ultimele două-trei decenii. Cu toate acestea, piețele de acțiuni nu au reacționat încă la fel de puternic ca în alte episoade istorice similare de creștere accelerată a costurilor de finanțare.

„Dinamica costurilor de finanțare este o evoluție interesantă și demnă de luat în considerare, nu doar în Statele Unite, ci și în Europa și Japonia. Dobânzile au revenit la maximele ultimilor 20-25 de ani, iar analiștii sunt contrariați de efectul încă limitat asupra evoluției piețelor, având în vedere că, în alte episoade de creștere accelerată a dobânzilor din trecut, acestea s-au suprapus cu o corecție a piețelor de acțiuni”, a declarat Robert Burlan, potrivit sursei citate.

Specialistul a arătat că, pe măsură ce randamentele obligațiunilor cresc, acestea devin mai atractive comparativ cu acțiunile. În plus, cheltuielile companiilor cu împrumuturile cresc, ceea ce poate duce la amânarea investițiilor și la rezultate financiare mai slabe.

„Dacă costurile de finanțare se vor menține la acest nivel ridicat o perioadă mai lungă de timp, cred că vom vedea efecte și pe piețele de acțiuni, în sensul că randamentele oferite de obligațiuni încep deja să devină mult mai interesante”, a adăugat acesta, menționând că presiunile pot afecta și consumul sau investițiile gospodăriilor.