Denumirile județelor din România au origini diverse și fascinante, fiind asociate de-a lungul timpului cu păduri, animale sălbatice, populații străvechi, nume de persoane sau legende medievale, informează Adevărul.

Potrivit cercetărilor unor istorici și lingviști precum Marius Sala, Constantin C. Giurescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu, harta României reflectă o multitudine de influențe lingvistice. Argeș, Buzău și Timiș păstrează o moștenire traco-dacică, în timp ce Mureș și Olt vin tot din Antichitate. Alte denumiri au origini slave (Dâmbovița, Ialomița, Prahova), turcice (Teleorman, Vaslui, Tulcea), maghiare (Hunedoara, Bacău, Sălaj), celtice (Galați) sau iraniene (Iași).

Semnificațiile unor nume de județe

Alba: Numele provine de la vechea denumire a orașului Alba Iulia. Epitetul „alb” face referire la culoarea apei, a solului sau are un sens metaforic legat de ceva favorabil, în timp ce componenta Iulia vine de la un demnitar numit Gyula.

Arad: Orașul de reședință, atestat în secolul al XII-lea sub formele Orod și Orodinum, a dat numele județului. Lingvistul Marius Sala arăta că denumirea provine de la un nume de persoană, o practică des întâlnită în toponimia românească.

Argeș: Județul a preluat numele râului. Originea este considerată tracică, provenind de la o rădăcină indo-europeană cu sensul de „apă strălucitoare, albicioasă”.

Bacău: Numele orașului și al județului a fost pus în legătură cu termenul maghiar „bakó” (călău), prin intermediul unui nume de persoană înregistrat în secolele trecute.

Bihor: Denumirea își are originea, potrivit specialiștilor, într-un nume de persoană format de la cuvântul „vifor”, prin transformarea sunetului „v” în „b”.

Bistrița-Năsăud: Prima parte a numelui provine de la râul Bistrița, cu un radical slav care înseamnă „repede”. Pentru Năsăud, cercetătorii indică un termen slav referitor la depunerile aduse de ape.

Botoșani: Numele provine de la o persoană (Botoș sau Botaș), la care s-a adăugat sufixul „-eni” pentru a indica descendența sau originea localității întemeiate.