Sistemele de pensii din mai multe economii europene se confruntă cu o presiune uriașă, fondurile publice fiind epuizate pe fondul îmbătrânirii rapide a populației, informează HotNews. Potrivit unui studiu publicat în Oxford Bulletin of Economics and Statistics, statele cu cele mai generoase sisteme de pensii au ajuns aproape de limita maximă pe care o pot obține din taxarea muncii pentru a susține plățile.
Economiștii Burkhard Heer, Vito Polito și Michael R. Wickens au analizat efectul Laffer în cazul contribuțiilor sociale. Autorii subliniază că există o „limită a pensiilor”, dincolo de care taxele mai mari descurajează munca, iar încasările scad. Studiul indică un paradox: lipsa de spațiu de manevră fiscală vine din generozitatea sistemului, nu din sărăcie. Franța, Italia, Austria și Belgia se numără printre țările cu cel mai mic spațiu fiscal și cu cel mai ridicat nivel de taxare a muncii.
Modele diferite pe continent
În Europa există trei arhitecturi principale de pensii. Țări precum Franța, Italia și Spania se bazează exclusiv pe sistemul „pay-as-you-go”, unde contribuțiile lucrătorilor merg direct către pensionarii actuali. Pe de altă parte, statele nordice precum Danemarca, Suedia și Olanda combină o pensie de bază cu fonduri ocupaționale investite pe piețele internaționale, deși acest lucru presupune o viață activă mai lungă. O poziție intermediară este ocupată de Germania și Regatul Unit, unde Marea Britanie oferă o pensie de stat fixă combinată cu fonduri private, în timp ce Germania alocă sume masive din bugetul federal pentru a acoperi deficitul de asigurări sociale.
Cazul Franței ilustrează cel mai bine tensiunea politică generată de aceste presiuni financiare. Încercările de a crește vârsta de pensionare au dus la proteste masive, în timp ce datoria publică a țării a continuat să crească, punând guvernul sub presiunea piețelor și a autorităților europene.
