Jucătorii Rapidului, Claudiu Petrila și Cristi Manea, au oferit primele reacții la finalul partidei terminate la egalitate, scor 0-0, împotriva celor de la Corvinul Hunedoara, în etapa a doua a Grupei A din Cupa României, informează DigiSport. Ambii fotbalisti au subliniat că suprafața de joc le-a îngreunat misiunea pe terenul de la Petroșani.

„Am jucat la victorie, ca în fiecare meci. Am jucat cei cu minute mai puține. Terenul a fost unul foarte greu, moale, dar nu căutăm scuze”, a declarat Claudiu Petrila la finalul confruntării.

La rândul său, Cristi Manea a afirmat că rezultatul este unul echitabil și a reafirmat obiectivele echipei pentru această competiție. „Obiectivul nostru este să ne calificăm în finală și să o câștigăm”, a spus Manea, menționând că antrenorul Daniel Pancu și-a avertizat elevii încă de dimineață în privința numeroaselor dueluri generate de starea terenului.

Pentru această partidă, antrenorul Daniel Pancu a operat 10 modificări în formula de start față de meciul anterior din SuperLiga României cu FCSB. În urma acestui rezultat, UTA, Rapid și Corvinul se află la egalitate în clasamentul Grupei A, fiecare acumulând câte patru puncte.