O clădire cu destinație mixtă, având magazine la parter și apartamente la etajele superioare, s-a prăbușit parțial miercuri, 11 noiembrie, peste un șantier din cartierul Flatbush din Brooklyn. În momentul incidentului, muncitorii efectuau lucrări de excavare pe terenul alăturat.
Potrivit primarului New Yorkului, Zohran Mamdani, primele echipaje au ajuns la fața locului la un minut după primul apel de urgență, informează Adevărul. Șeful Departamentului de Pompieri din New York (FDNY), John Esposito, a precizat că echipajul care a intervenit se întorcea d-o altă urgență și a început imediat operațiunile de căutare.
Bilanțul victimelor indică două persoane decedate și 16 răniți. Printre persoanele afectate se află și șapte copii, iar patru dintre răniți sunt în stare critică. De asemenea, o femeie însărcinată a fost scoasă în viață de sub dărâmături. Un pompier a suferit răni ușoare.
La operațiuni participă peste 250 de pompieri și paramedici, care folosesc drone, câini de căutare și echipamente speciale pentru a verifica zona. Autoritățile au avertizat că intervenția este dificilă din cauza instabilității resturilor și ar putea dura mai multe zile.




