Fenomenul cunoscut sub denumirea de „Sunday scaries” sau „tristețea de duminică” descrie starea de neliniște care apare în ziua dinaintea începerii unei noi săptămâni de lucru. Gândurile legate de termene-limită, ședințe sau un mediu de lucru stresant pot acapara rapid timpul liber al weekendului, informează Știrile ProTV.
Potrivit specialiștilor, această stare reprezintă o formă de anxietate anticipativă. Când o persoană asociază frecvent locul de muncă cu stresul, creierul începe să interpreteze orice gând legat de serviciu drept un semnal de tensiune. Studiile Asociației Americane de Psihologie arată că anticiparea unui eveniment neplăcut poate solicita organismul mai mult decât evenimentul în sine.
Printre factorii care contribuie la apariția acestei stări se numără pierderea libertății specifice weekendului, acumularea lucrurilor neterminate, dar și epuizarea profesională, cunoscută sub numele de burnout. Simptomele pot include tulburări de somn, dificultăți de concentrare, evitare socială și manifestări fizice precum dureri de cap sau tensiune musculară.
Pentru a reduce această formă de anxietate, terapeuții recomandă identificarea și numirea exactă a emoțiilor resimțite, o metodă susținută de cercetările Universității din California, Los Angeles (UCLA), precum și stabilirea unei rutine clare pentru seara de duminică.




