Suveranismul funcționează ca un ambalaj semantic destinat instrumentalizării politice și protejării unor rețele de putere sau agende iliberale, informează HotNews într-o analiză semnată de politologul Cristian Pîrvulescu. Fenomenul apare pe fondul slăbirii statului și promite o putere pe care nu o poate restitui, transformând instituțiile într-o ficțiune și promovând cultul liderului salvator.
Deși se prezintă drept o recuperare a suveranității pierdute, conceptul nu are la bază o doctrină clară. „Suveranismul” acționează ca un container în care se combină identitatea națională, resentimentul social și ostilitatea față de elite, fiind folosit pentru a bloca mecanismele anticorupție și solidaritatea euro-atlantică.
Termenul are origini precise în anii '60-'70 în Québec, unde comunitatea francofonă cerea un statut propriu în interiorul Canadei, rămânând însă în cadrul procedurilor democratice. La începutul anilor '90, în contextul Tratatului de la Maastricht, termenul a fost preluat în Franța de adversarii integrării europene, inversându-și sensul dintr-o cerere de emancipare a unei minorități într-o apărare identitară a majorității.
Potrivit analizei, suveranismul reprezintă o politică negativă care nu construiește, ci mobilizează, fiind incompatibil cu realitatea juridică și instituțională a lumii moderne.
