Banca Națională a României (BNR) nu a avut obiecții și și-a dat avizul pentru preluarea Garanti Bank România de către Raiffeisen Bank. Fondurile pentru această tranzacție estimată la 591 de milioane de euro vor intra la începutul săptămânimii viitoare, informează Profit.ro.

În prealabil, Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Raiffeisen preia Garanti Bank, alături de Motoractive IFN și Motoractive Multiservices. Acordul a fost semnat inițial în luna martie, iar achiziția include banca, divizia de leasing și serviciile de administrare a flotelor.

Consolidarea financiară și rebrandingul vor începe în noiembrie, în timp ce integrarea finală și fuziunea operațională sunt așteptate să se încheie în august 2027. Până la finalizarea completă a fuziunii, cele două entități vor continua să activeze independent, iar clienții Garanti BBVA nu trebuie să facă niciun demers, contractele și serviciile rămânând neschimbate.

Prin această achiziție, care aduce active totale de aproximativ 4 miliarde de euro de la Garanti Bank (înregistrate la sfârșitul anului 2025 și o cotă de piață de circa 2%), grupul austriac estimează că va urca pe locul al treilea în topul instituțiilor de credit din România.