Un avion militar rus a aterizat duminică seară pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, avându-l la bord pe Igor Kostiukov, șeful serviciului de informații militare al Rusiei, relatează Mediafax, citând postul public de televiziune israelian KAN și agenția Anadolu.
Potrivit KAN, care citează o sursă străină anonimă, aeronava a transportat oficiali ruși de rang înalt la solicitarea Statelor Unite, pentru a purta discuții cu oficiali israelieni din domeniul securității. Postul public a menționat că zborul unui aparat de tip Tupolev Tu-154, decolat de la baza Cikalovski de lângă Moscova, a fost unul neobișnuit, nefiind observat un astfel de eveniment în ultimii ani.
Aeronava a decolat ulterior către Abu Dhabi. Conform aceleiași surse, Statele Unite urmează să organizeze un summit pentru pace la Abu Dhabi, la care vor lua parte oficiali de rang înalt din Rusia și Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, biroul prim-ministrului și Ambasada Rusiei în Israel au refuzat să comenteze informațiile, iar autoritățile din Abu Dhabi nu au avut nicio reacție.
În trecut, dialogul militar dintre Israel și Rusia a vizat prezența forțelor ruse în Siria, cele două armate stabilind un mecanism de coordonare pentru a evita fricțiunile. Rusia și-a redus prezența în Siria de la declanșarea războiului cu Ucraina, însă își menține legăturile strategice cu Iranul.




