Sectorul construcțiilor se va confrunta cu o perioadă dificilă, după o etapă de creștere puternică susținută de fonduri europene, pe fondul lipsei unor noi contracte în execuție care să asigure continuitatea activității, avertizează Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), informează Economica.net și Profit.ro.

Potrivit acestuia, numărul insolvențelor s-a dublat în sector, iar companiile riscă să fie obligate să facă concedieri masive sau chiar să intre în stare de conservare. Erbașu estimează că până la câteva zeci de mii de persoane ar putea fi concediate, iar salariile ar putea scădea, în lipsa unei redresări rapide și a continuării proiectelor după încheierea PNRR.

În cadrul seminarului „Provocări concurențiale în sectorul construcțiilor”, organizat de Consiliul Concurenței și FPSC la Sinaia, șeful federației a subliniat că datoriile autorităților locale și centrale către companiile de construcții continuă să creeze probleme majore, blocând predictibilitatea pe următoarele șase luni.

De asemenea, referitor la majorarea salariului minim, Cristian Erbașu a declarat că aceasta reprezintă „o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate pentru companii”.