Producătorul german Audi intenționează să construiască prima sa uzină de asamblare din Statele Unite în apropierea orașului Macon, din statul Georgia, conform documentelor publicate de autoritățile locale și citate de Știrile ProTV, care preia Reuters. Investiția inițială este estimată la 4 miliarde de dolari, fabrica urmând să înceapă producția la începutul anilor 2030, cu o capacitate anuală de 200.000 de SUV-uri și 4.500 de angajați.

O a doua etapă de dezvoltare, aflată în prezent în analiză, ar adăuga investiții suplimentare de 3 miliarde de dolari și încă 3.000 de locuri de muncă până în 2033, ducând totalul la aproximativ 7.500 de salariați, informează sursa citată. Autoritățile din Georgia pun la dispoziție stimulente fiscale de 458 de milioane de dolari, granturi de peste 120 de milioane de dolari pentru infrastructură și alte fonduri pentru utilități, alături de un teren de aproximativ 607 hectare.

Proiectul este susținut și de perspectiva unor reduceri ale tarifelor vamale. Audi ar fi solicitat diminuarea taxelor pentru importurile auto din Uniunea Europeană de la 15% la 7,5%, în timp ce Departamentul american al Comerțului ar lua în calcul un nivel de aproximativ 10%, conform Reuters. Anul trecut, tarifele impuse de administrația Trump au costat compania circa 1,2 miliarde de euro, în condițiile în care toate autoturismele Audi vândute în SUA sunt importate din Europa sau Mexic. Reprezentanții Audi au refuzat să comenteze informațiile legate de această posibilă extindere.