Șoferul român al camionului, în vârstă de 62 de ani, a fost eliberat după ce a fost audiat pentru a doua oară de către autoritățile bulgare, informează Știrile ProTV preluând novinite.com. Anchetatorii au audiat deja persoanele prezente la fața locului și au dispus efectuarea autopsiilor pentru victime, urmând ca alte 51 de examinări medico-legale să fie realizate pentru persoanele rănite.

Dosarul a fost preluat de anchetatorul de serviciu din ziua evenimentului rutier. Oamenii legii verifică dacă în fața autocamionului se afla un alt vehicul defect care l-ar fi obligat să oprească și analizează dacă șoferii implicați au păstrat distanța corespunzătoare în deplasare.

„Camionul nu a provocat accidentul, ci a fost un obstacol pe șosea. Accidentul a fost provocat de vehiculul care l-a lovit – în acest caz, un autobuz”, a declarat un oficial bulgar, menționând că responsabilitatea șoferului român depinde de mai multe circumstanțe.

Printre ipotezele luate în calcul privind oprirea camionului se numără existența unui vehicul care bloca drumul sau reducerea vitezei din cauza ceții dense și a vizibilității reduse. De asemenea, Parchetul din Bulgaria a cerut Agenției pentru Infrastructură Rutieră documentele privind lucrările de reparații și actele de recepție pentru tronsonul respectiv de drum.