Anchetatorii bulgari continuă cercetările în cazul accidentului în lanț care a implicat 86 de vehicule pe ambele sensuri ale autostrăzii, informează Știrile ProTV. Bilanțul tragediei a ajuns la 12 morți și 50 de răniți.

Un șofer român rănit în evenimentul rutier se află în continuare în stare critică, fiind intubat și ventilat mecanic la un spital din Burgas. Fiul acestuia a declarat că pacientul urmează să treacă printr-o procedură medicală complexă.

Un alt șofer român implicat, Ion Neo, a fost audiat și eliberat fără a fi pus sub acuzare, rămânând martor în dosar. Potrivit patronului firmei de transport, acesta ar fi intervenit după coliziuni pentru a scoate mai multe persoane dintr-un autoturism cuprins de flăcări.

Marian Marinov, director interimar al Serviciului Național de Investigații din Bulgaria, a precizat că autocamionul condus de român nu a provocat accidentul, ci a devenit un obstacol după ce a fost lovit din spate de un autocar. O ipoteză luată în calcul este că șoferul a încetinit sau oprit din cauza vizibilității reduse cauzate de ceață ori a altor vehicule oprite în față.

De asemenea, relatările unor pasageri din autocar indică faptul că înaintea camionului s-ar fi aflat două mașini cu numere austriece care se loviseră deja. Autoritățile continuă să audieze aproximativ o sută de persoane și să analizeze tahografele pentru a stabili succesiunea exactă a impacturilor.