După încheierea Primului Război Mondial în 1918, liderii marilor puteri sperau la crearea unei noi ordini mondiale bazate pe stabilitate și democrație, prin înființarea Societății Națiunilor. Însă distrugerile, dorința de răzbunare a statelor învinse și Marea Criză Economică din 1929 au favorizat apariția regimurilor totalitare, potrivit Adevărul.
În Italia, nemulțumită de rezultatele de la finalul războiului și confruntată cu o economie ruinată și instabilitate socială, Benito Mussolini a fondat Partidul Fascist în 1919. În octombrie 1922, în urma Marșului asupra Romei, regele Victor Emanuel al III-lea l-a numit prim-ministru, transformând Italia în primul stat fascist din Europa.
Situația Germaniei a fost și mai dificilă, statul fiind obligat la despăgubiri uriașe de război și confruntat cu șomaj și sărăcie extremă. Pe acest fond de criză, Adolf Hitler a ajuns la putere în 1933, fiind ales Cancelar al Germaniei.
Deși fascismul și nazismul aveau diferențe ideologice importante — cum ar fi viziunea asupra statului, toleranța față de evrei sau abordarea religiei —, cele două dictaturi împărtășeau o ură profundă față de democrație și comunism, controlul total al statului asupra societății și ambiții teritoriale majore de dominație, informează Adevărul.
