Un accident rutier grav a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, după ce două autoturisme s-au izbit frontal. În urma impactului violent, ambii șoferi au rămas încarcerați, informează Știrile ProTV.
Potrivit anchetatorilor, o șoferiță în vârstă de 38 de ani ar fi intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus, unde a lovit mașina condusă de un tânăr de 25 de ani.
La fața locului au intervenit trei autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și o ambulanță a serviciului de ambulanță Cluj. „Forțele noastre au extras două persoane din autoturismele avariate, mai exact un bărbat și o femeie. Ambii au fost în permanență conștienți și cooperanți, dar prezentau multiple traumatisme”, a declarat sublocotenentul Paul Olar, purtător de cuvânt al ISU Cluj.
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Starea lor de sănătate nu a permis testarea cu etilotestul, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




