Ucraina și Rusia au efectuat joi un nou schimb de trupuri ale militarilor decedați în război. Kievul a primit 252 de trupuri, despre care Moscova susține că aparțin unor soldați ucraineni, în timp ce Rusia a recuperat rămășițele a 25 de militari, potrivit Anadolu, citată de G4Media.

Agenția ucraineană responsabilă de aceste operațiuni a anunțat că trupurile primite vor fi supuse procedurilor de identificare. Schimbul a avut loc la punctul de trecere a frontierei Novaia Guta, dintre Belarus și Ucraina. Ambele părți au mulțumit Comitetului Internațional al Crucii Roșii pentru sprijinul acordat.

Vladimir Rogov, președintele comisiei de resort din cadrul Camerei Civice a Rusiei, a menționat pe Telegram că raportul dintre numărul trupurilor returnate este similar celui din septembrie, de aproximativ 1 la 10. Diferența este pusă pe seama evoluției situației de pe front, avansurile ruse și retragerile ucrainene făcând mai dificilă recuperarea trupurilor de către partea ucraineană.

Tot joi, mai multe familii ucrainene și ruse s-au reunit după ce rudele lor au traversat frontiera prin Belarus, conform agenției BELTA, preluată de EFE. Unsprezece persoane au călătorit din Rusia în Ucraina, iar trei s-au întors din Ucraina în Rusia pentru a se reuni cu familiile, fiind vorba în principal despre persoane în vârstă sau cu mobilitate redusă.