A doua ediție a Turneului Artiștilor va reuni 36 de personalități din muzică, sport, film, televiziune și mediul online pentru a susține o cauză caritabilă. Proiectul, inițiat de DJ-ul și producătorul muzical Mahony alături de Bogdan Techeș, se va desfășura pe 15 noiembrie la Padel One, în București, după o primă ediție dedicată gamingului care a avut loc anul trecut, informează Știrile ProTV.

Printre numele anunțate care vor intra pe teren se numără BRomania, Speak, Ciprian Marica, Lukas Szukala, Raul Rusescu, Aris Eram, Natanticu, Denis Hanganu și Dorian Boguță. Competiția va fi transmisă în direct pe YouTube și TikTok, începând cu ora 15:00, avându-i ca gazde pe Bogdan Techeș, Ionuț Bodonea și Denisao, pe canalul de YouTube al lui Bogdan Techeș.

Toate fondurile strânse în timpul evenimentului și prin intermediul transmisiunii live vor fi direcționate către Fundația Neuroatipic. Banii vor fi folosiți pentru construcția unui centru în București destinat copiilor și tinerilor cu autism, proiect care va include 60 de cabinete de terapie, alături de spații de sport, joacă și socializare adaptate nevoilor senzoriale.

Prima ediție a evenimentului a reunit peste 34 de participanți într-o competiție de EA FC și a strâns peste 6.000 de euro. Organizat de TakeNotes și HITalent, turneul din acest an beneficiază de sprijinul mai multor parteneri și va oferi publicului posibilitatea de a dona pe parcursul transmisiunii live.