Transsemenic, șoseaua montană care leagă Caransebeș de Reșița, străbate unele dintre cele mai pitorești locuri din Banatul Montan. Drumul de aproximativ 60 de kilometri, construit în anii ’70 pe traseul unor vechi drumuri forestiere și modernizat complet în 2014, oferă acces spre stațiunea Văliug, satele Gărâna și Brebu Nou, precum și spre stațiunea Semenic, informează Adevărul.

În urmă cu două secole, pe traseul actualului drum au urcat primele familii de coloniști pemi, aduși de autoritățile habsburgice, care au fondat satele Gărâna, Brebu Nou și Lindenfeld. Satele au început să se depopuleze în secolul XX, iar cei mai mulți pemi au plecat în Germania imediat după 1990. În prezent, în Brebu Nou și Gărâna mai locuiesc permanent aproximativ 100 de oameni, în timp ce satul Lindenfeld a fost părăsit.

Alături de satele istorice, Transsemenic este căutat datorită stațiunii Semenic și a lacurilor de acumulare din vecinătatea localității Văliug, cum este lacul Gozna. Stațiunea Semenic, aflată la peste 1.400 de metri altitudine, a început să se dezvolte în perioada interbelică, devenind una dintre destinațiile preferate pentru turismul de iarnă și vară din regiune.