Administrația americană preconizează eliminarea tarifelor de 50% aplicate anumitor produse agricole și forestiere canadiene. Măsura are rolul de a o sprijini pe senatoarea din Maine, Susan Collins, și pe alți republicani din statele din nordul SUA în cadrul viitoarelor alegeri de la jumătatea mandatului, relatează G4Media, citând The Wall Street Journal și MEDIAFAX.

Reducerile ar putea fi compensate prin majorarea unor taxe aplicate altor produse din Canada. Un oficial al Casei Albe a declarat pentru WSJ că orice anunț privind tarifele vamale va veni direct de la administrație, iar informațiile preliminare reprezintă speculații.

Imediat după publicarea articolului din WSJ, senatoarea Collins a anunțat că nouă categorii de produse, printre care producătorii de afine, cartofi, mere și alge marine, vor fi scutite de tarifele vamale impuse de SUA asupra Canadei.

Informația apare în contextul în care candidații republicani din statele din nordul SUA, afectate cel mai mult de tarife, încearcă să echilibreze atragerea bazei loiale a lui Trump și câștigarea voturilor alegătorilor independenți. Situația sporește miza în cele două state pe care republicanii trebuie să le câștige la alegerile din 3 noiembrie pentru a-și păstra controlul asupra Senatului.

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Ottawa lucrează la un acord comercial cu SUA, în condițiile în care negocierile sunt blocate din luna august.