Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării să fie interogat în legătură cu acuzațiile de ingerință în alegerile legislative, care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, informează Agerpres, care citează AFP.

Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de informații (BIA) sârbe, este un fost înalt responsabil al Partidului progresist sârb (SNS), formațiunea fostului președinte naționalist Aleksandar Vucic. Partidul s-a aflat la putere timp de 14 ani și a fost învins în alegerile din 25 octombrie.

Mişcarea studențească, născută în urma protestelor anti-corupție declanșate de prăbușirea din 2024 a acoperișului unei gări din Novi Sad, a cerut după victorie plecarea responsabililor apropiați de Aleksandar Vucic, inclusiv a șefului serviciilor secrete.

Potrivit procurorilor, decizia vine după primirea unei plângeri care îi acuză pe Orlic și pe alții din BIA de abuz de putere, încălcarea dreptului electoral și constrângere. Avocatul Ivan Ninic, cel care a depus plângerea, susține că angajați ai BIA au fost obligați să colecteze angajamente de vot pentru partidul aflat la putere.

De asemenea, Parchetul a cerut poliției să examineze o a doua plângere a aceluiași avocat, vizând ministrul justiției și responsabili ai unor închisori pentru presupuse încălcări ale dreptului electoral în locurile de detenție. Organizații de presă au cerut la rândul lor demisia șefului BIA pentru presupusa supraveghere a jurnaliștilor.

În replică, BIA a calificat acuzațiile drept false, părtinitoare și răuvoitoare. Între timp, Ministerul de Interne a anunțat arestarea mai multor polițiști acuzați de violențe împotriva studenților în timpul manifestațiilor din 2025.