Serbia s-a transformat în timpul regimului lui Aleksandar Vučić într-un refugiu pentru cei care fug de justiție din propriile țări, în special din zona Balcanilor. De ani de zile, Belgradul refuză să extrădeze persoane căutate de jurisdicțiile vecine, invocând cetățenia și restricții legale, informează G4Media.

Printre cei care s-au adăpostit în Serbia se află și omul de afaceri român Sebastian Ghiță, care a părăsit România în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, după ce participase la o recepție a SRI și se afla sub control judiciar. Deși România a cerut extrădarea sa, autoritățile sârbe au refuzat-o invocând „amenințarea de persecuție în țara de origine din cauza opiniilor sale politice”. Între timp, Ghiță a fost achitat definitiv sau în primă instanță în majoritatea dosarelor grele de corupție, iar mandatele de arestare au fost revocate.

Pe lista persoanelor care au găsit refugiu în statul vecin se mai află omul de afaceri bulgar Țvetan Vasilev, acuzat de falimentul Băncii Comerciale Corporative, precum și mai mulți criminali de război condamnați în Bosnia, precum Novak Đukić. De asemenea, în Serbia se află Milan Radoičić din Kosovo, fostul președinte muntenegrean Svetozar Marović, fosta prim-ministră a Thailandei Yingluck Shinawatra și fostul general ucrainean Andrei Naumov.

Analiștii politici din țara vecină se întreabă acum ce se va întâmpla cu fugarii celebri, în contextul schimbării regimului de la Belgrad și al venirii la putere a Listei Studenților, notează G4Media.