Actrița Scarlett Johansson a vorbit recent despre implicarea sa în producția „The Batman Part II”, recunoscând că i-a fost dificil să găsească o abordare pentru personajul său. Într-un interviu acordat în cadrul emisiunii „Entertainment Tonight”, cu ocazia promovării filmului „Paper Tiger”, aceasta a menționat că rolul a fost „foarte greu de descifrat”, fără să ofere însă detalii despre identitatea personajului, potrivit Mediafax.

Distribuția filmului îi include pe Robert Pattinson, care revine în rolul principal al lui Bruce Wayne/Batman, alături de Sebastian Stan și Brian Tyree Henry, ale căror personaje rămân, de asemenea, necunoscute. Regizorul Matt Reeves a confirmat distribuirea lui Johansson în luna mai 2026, prin intermediul unei postări pe platforma X.

Producția lungmetrajului a întâmpinat dificultăți după ce Matt Reeves s-a retras temporar de la filmări din motive personale. Pentru a finaliza ultimele săptămâni de lucru, regizorul Steven Soderbergh a intervenit cu acordul DC Studios. Reprezentanții studioului au precizat că Reeves rămâne la cârma proiectului și colaborează cu Soderbergh pentru ca materialul final să respecte viziunea artistică inițială.

Continuare a filmului din 2022, „The Batman Part II” are programată premiera în cinematografe la data de 18 februarie 2028.