Atacantul Neymar, în vârstă de 34 de ani, a fost protagonistul unui scandal uriaș în partida dintre Santos și Bahia, încheiată la egalitate, scor 1-1, în etapa a 32-a din campionatul Braziliei, informează DigiSport.

Incidentele au escaladat înainte de startul reprizei secunde, când decarul formației Santos a avut un schimb de replici cu Rodrigo Nestor. Adversarul a cerut aplicarea „regulei Vinicius”, determinându-l pe central să consulte sistemul VAR la monitorul de la marginea terenului. În urma analizei, arbitrul i-a arătat lui Neymar cartonașul roșu direct.

Decizia l-a scos din minți pe starul brazilian, care a refuzat inițial să părăsească terenul. Acesta a încercat să îl agreseze fizic pe Rodrigo Nestor, fiind oprit cu greu de coechipieri și adversari, moment în care a lovit un jucător rival în zona gâtului. Pe parcursul jocului, în prima repriză, Neymar l-a împins și pe antrenorul celor de la Bahia, Rogerio Ceni.

În urma acestui rezultat și cu șase etape rămase de disputat în campionatul brazilian, Santos ocupă locul al optulea, cu 46 de puncte, în timp ce Bahia se află pe poziția a șaptea, având cu patru puncte mai mult.