Actrița Salma Hayek a mărturisit într-un interviu acordat revistei People că se simte „foarte optimistă” după ce a trecut de pragul vârstei de 60 de ani, potrivit Mediafax.
„Părea atât de înfricoșător când aveam 20, 30, 40, chiar și 50 de ani. Nu e deloc înfricoșător. Odată ce ajungi aici, nu e deloc rău”, a declarat actrița.
Ea a menționat că își continuă activitățile pasionante și se bucură de sprijinul celor dragi. „Încă fac ceea ce iubesc și am binecuvântarea familiei, a prietenilor, a sănătății, a energiei și a viselor mele”, a adăugat aceasta.
Întrebată despre planurile de viitor, Salma Hayek a amintit că tocmai a regizat primul său film, pe care l-a descris ca fiind foarte emoționant. În ceea ce privește alte proiecte de regie, actrița a preferat să se concentreze asupra momentului actual: „Hai să rămânem în prezent. E minunat. Prezentul e minunat”.
Cu scurt timp înaintea aniversării de 60 de ani, vedeta a devenit bunică pentru prima dată, după ce fiul ei vitreg, François Pinault Jr., și soția sa, Lara Cosima Henckel von Donnersmarck, au devenit părinți.




