Moscova și Kievul au anunțat joi că operațiunile de deminare din jurul orașului Oleșki, aflat sub controlul forțelor ruse și afectat de conflict, au fost finalizate. O operațiune menită să aducă ajutoare în oraș și să le permită locuitorilor să plece este gata să înceapă, potrivit HotNews.

„Operațiunile de deminare a rutelor au fost finalizate pentru misiunea umanitară din Oleșki”, au transmis cele două părți în comunicate identice emise de Iana Lantratova, comisarul rus pentru drepturile omului, și Dmitro Lubineț, omologul ei ucrainean, conform Reuters. Convoiul umanitar se va îndrepta spre spitalul raional, iar locuitorii care doresc să plece o vor putea face într-un interval de timp specificat.

Acordul privind un armistițiu localizat în jurul orașului Oleșki a fost anunțat pe 23 octombrie și a fost negociat de prima doamnă a SUA, Melania Trump, cu implicarea suplimentară a Papei Leon. În timpul summitului Rusia-Africa de la Moscova, președintele rus Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în organizarea misiunii umanitare.

Regimul de încetare a focului este respectat de zeci de ore, iar armistițiul pentru evacuarea locuitorilor și livrarea de provizii va fi valabil până duminică seara. Orașul situat pe linia frontului se confruntă cu o penurie acută de alimente și medicamente.