Richard Hammond, fostul prezentator al emisiunii „Top Gear”, a vorbit despre cum și-a reconfigurat viața după divorț. Pierderea căsniciei, a locuinței și a unei mari părți din avere l-au făcut să găsească o fericire neașteptată, relatează HotNews.
Într-un interviu acordat podcastului „High Performance”, la zece luni după divorțul de Amanda „Mindy” Hammond, soția sa timp de 23 de ani, prezentatorul în vârstă de 56 de ani a povestit despre perioada de mari schimbări prin care a trecut. El a menționat că în ultimii doi ani și-a pierdut tatăl, câinele, căsnicia, casa și o mare parte din banii câștigați cu „The Grand Tour”.
Hammond a explicat că, după despărțire, a locuit timp de aproape un an într-o fermă închiriată, numită Camp Farm. Deși locuința era simplă și lipsită de mobilier elaborat, el a declarat că a adorat fiecare clipă și că a fost o perioadă extrem de fericită.
Între timp, prezentatorul și-a făcut publică o nouă relație cu Glen, o terapeută, la opt luni după ce el și fosta sa soție au anunțat încheierea căsniciei. Cei doi fuseseră împreună timp de 28 de ani.




