Firma de proiect Windkraft Simonsfeld RO, controlată de grupul austriac omonim, este aproape de a obține autorizația de înființare pentru construirea parcului eolian „Sfânta Elena”, amplasat pe teritoriul localităților Coronini și Moldova Nouă din județul Caraș-Severin, informează Profit.ro. Autorizațiile de înființare sunt acordate doar dezvoltatorilor care dovedesc că dispun de finanțarea necesară.

Proiectul actual reprezintă o optimizare a planului inițial propus încă din 2008, care a fost însă suspendat în 2013 din cauza încetării acordării de certificate verzi pentru producția de energie regenerabilă. Dacă inițial se doreau 28 de centrale eoliene de 3 MW fiecare, varianta actuală prevede 22 de turbine cu puteri de 6,2 MW și 6,6 MW, rezultând o putere nominală totală de 142,4 MW.

Pentru transportul componentelor agabaritice ale turbinelor eoliene, unul dintre traseele principale va utiliza transportul fluvial pe Dunăre până în portul Moldova Veche. O a doua variantă de aprovizionare prevăzută este portul industrial Moldova Nouă, situat în zona iazului de decantare a sterilului de mină Boșneag.

Grupul austriac deține, prin intermediul unui alt vehicul juridic, și alte avize tehnice de racordare pentru trei proiecte eoliene în Caraș-Severin, care însumează o putere aprobată de peste 600 MW. Windkraft Simonsfeld operează active de energie regenerabilă în Austria, Bulgaria și Slovacia.