Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj de felicitare pentru Iliana Iotova, după ce aceasta a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, informează Mediafax și Digi24. Șeful statului și-a exprimat încrederea în continuarea cooperării bilaterale.

„În calitate de vecini, parteneri în cadrul UE și aliați în cadrul NATO, putem face multe împreună pentru securitatea și dezvoltarea regiunii noastre, începând cu Marea Neagră”, a scris Nicușor Dan pe rețeaua X, adăugând că așteaptă cu nerăbdare să o primească în curând pe președinta Iotova în România.

Potrivit datelor transmise de Comisia Electorală Centrală din Bulgaria, bazate pe 99,95% din procesele-verbale, Iliana Iotova a obținut 57,58% din voturi în turul al doilea, asigurându-si un mandat de cinci ani și devenind prima femeie aleasă în această funcție. Ea a fost susținută de fostul președinte Rumen Radev, în timp ce contracandidatul său, Andrei Ghiurov, și-a recunoscut înfrângerea duminică seară.

Un mesaj de felicitare a fost transmis și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a subliniat importanța colaborării în domenii precum securitatea, apărarea, competitivitatea și independența energetică.