Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, urmează să reunească personal la Casa Albă reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei, potrivit unui comunicat transmis marți de biroul soției președintelui Donald Trump și preluat de AFP și News.ro.

Evenimentul reprezintă „un moment extraordinar în istoria americană”, se arată în comunicat, citat și de Agerpres. Până în prezent nu au fost oferite detalii suplimentare despre componența delegațiilor sau despre detaliile întâlnirii, însă Melania Trump urmează să facă o declarație joi dimineață.

Anunțul survine în ziua alegerilor de la jumătate de mandat din Statele Unite și după recentul armistițiu umanitar din regiunea ucraineană Herson, controlată de Rusia, care a fost mediat de Prima Doamnă a SUA, conform Washingtonului. Armistițiul respectat săptămâna trecută a făcut posibilă evacuarea unor locuitori din Oleşki, un oraș situat la aproximativ zece kilometri sud-est de Herson, grav afectat de penurii de alimente și medicamente din cauza luptelor.

Negocierile dintre Kiev și Moscova, mediate de Statele Unite în vederea încheierii conflictului care durează de aproape cinci ani, sunt programate să se relueze peste o săptămână în Emiratele Arabe Unite.