În cei 15 ani de prezență pe piața din România, compania Lidl a direcționat 48,1 milioane de euro către proiecte de responsabilitate socială dezvoltate alături de ONG-uri și parteneri specializați, potrivit datelor dintr-o analiză KPMG citată de Ziarul Financiar. Investițiile au acoperit patru arii principale: educație, mediu, sănătate și dezvoltarea comunităților.
Din totalul fondurilor alocate în intervalul 2011-2025, cea mai mare sumă, de 17,6 milioane de euro, a mers către educație. Printre inițiativele reprezentative se află programul „Pâine și Mâine”, derulat cu World Vision România, care a sprijinit 3.000 de beneficiari din medii vulnerabile pentru reducerea abandonului școlar. De asemenea, compania a colaborat cu Teach for Romania și Centrul Step by Step.
Sectorul de mediu a beneficiat de 17,4 milioane de euro pentru programe de reciclare, reducere a risipei alimentare și educație ecologică. Un exemplu menționat este programul „Cu Apele Curate”, realizat împreună cu Asociația Mai Mult Verde, prin care 12.000 de voluntari au colectat peste 527 de tone de deşeuri de pe malurile Dunării.
În domeniul sănătății, compania a direcționat 6,2 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii medicale. Printre proiecte se numără modernizarea Maternității Polizu, realizată în parteneriat cu organizația Salvați Copiii, unde s-au înregistrat peste 4.000 de intervenții și 2.100 de nașteri până la finalul lui 2025. Restul sumei de 6,9 milioane de euro a fost orientat spre dezvoltarea comunităților și a societății civile.




