Liderul nord-coreean Kim Jong-un și-a îndemnat armata să se antreneze pentru a deveni cea mai puternică din lume, în cadrul unei reuniuni de două zile a comandanților de companie desfășurată la Phenian, a anunțat sâmbătă agenția oficială KCNA, citată de AFP și preluată de News.ro și HotNews.

Apelul, calificat de liderul de la Phenian drept „revoluție militară”, survine la câteva zile după propunerea Coreei de Sud de a organiza discuții militare privind traseul liniei de demarcație din centrul Zonei Demilitarizate (DMZ), în urma mai multor incidente grave. Linia corespunde poziției frontului de la sfârșitul Războiului din Coreea și este definită de o hartă anexată la acordul de armistițiu din 1953.

Reuniunea organizată joi și vineri a avut ca scop elaborarea unui proiect pentru formarea celor mai puternice forțe armate din lume. Kim Jong-un a cerut ca toate companiile din armată să fie transformate în unități de elită solide din punct de vedere militar și tehnic și consolidate în forțe de luptă perfecte.

Potrivit KCNA, aceasta a fost prima adunare privind întreaga armată de la congresul partidului din februarie, când liderul nord-coreean a cerut consolidarea forțelor convenționale și și-a reafirmat planurile pentru dezvoltarea arsenalului nuclear și a rachetelor. Coreea de Nord și-a consacrat prin lege statutul de stat dotat cu arme nucleare și a testat recent o serie de arme, inclusiv un nou tip de torpilă de precizie și o rachetă hipersonică cu rază medie de acțiune care utilizează inteligența artificială.

De asemenea, regimul de la Phenian a devenit un aliat cheie al Rusiei de la invazia Ucrainei din 2022, trimițând soldați pentru a sprijini efortul de război al Moscovei în schimbul unor avantaje economice și tehnologii militare, informează sursele citate.