Fermierii români ar putea beneficia de un sprijin financiar suplimentar destinat activităților de ameliorare a raselor, conform unui proiect legislativ votat în Senat, informează Mediafax. Măsura urmărește să prevină întreruperea finanțării și posibilele blocaje în sectorul zootehnic.
Potrivit unui comunicat transmis de Grupul parlamentar PSD din Senat, schema de ajutor de stat va asigura resursele financiare necesare până la sfârșitul anului 2027. Finanțarea vizează menținerea registrelor genealogice și efectuarea testelor pentru determinarea performanțelor și a calității genetice a animalelor.
Ajutorul de stat ar urma să acopere până la 100% din costurile administrative pentru registrele genealogice și până la 70% din cheltuielile aferente testelor de performanță. Plățile vor fi efectuate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), după intrarea în vigoare a noilor prevederi.
Senatorul Sorin Moise, membru al Comisiei pentru Agricultură, a precizat că noua finanțare oferă o mai mare predictibilitate și că autoritățile au în vedere și o strategie sectorială pentru dezvoltarea exporturilor agroalimentare.




