Dramaturgul Eugen Ionescu, plecat în Franța înainte de al Doilea Război Mondial, a intrat permanent în atenția autorităților comuniste de la București. Regimul a încercat fie să profite de faima sa internațională pentru a-și spori prestigiul, fie să-l izoleze de mediul opozant, informează News.ro.
În cursul anilor '60, Securitatea a demarat o serie de demersuri pentru a-l convinge pe scriitor să revină în România. În acest sens, autoritățile s-au folosit de apropiați, de membrii familiei, precum și de montarea spectacolelor sale pe scenele din țară.
Strategia organelor de securitate s-a modificat după ce dramaturgul s-a implicat în acțiuni de solidaritate cu disidenții români. Astfel, instituția a încercat să-l îndepărteze pe Eugen Ionescu de Paul Goma și de ceilalți oponenți ai regimului comunist, utilizând operațiuni de influență care au vizat atât familia acestuia, cât și relațiile sale culturale.




