Compania eJobs Group, care administrează platforma de recrutare online cu același nume deținută de grupul elvețian Ringier, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 68,2 milioane de lei, echivalentul a 13,5 milioane de euro, informează Ziarul Financiar.
Valoarea reprezintă o scădere de 9,2% comparativ cu anul anterior și marchează primul recul al afacerilor de după anul 2020, când acestea se reduseseră cu 30,3%. Între 2021 și 2024, compania a înregistrat creșteri anuale continue, ajungând la 75,1 milioane de lei în 2024.
Profitul net raportat pentru anul 2025 a fost de 26,2 milioane de lei, respectiv 5,2 milioane de euro, în scădere cu 16,1% față de perioada precedentă. Marja netă a coborât de la 41,6% în 2024 la 38,4% în 2025, conform bilanțului depus la Ministerul Finanțelor.
În ceea ce privește resursa umană, numărul mediu de angajați ai companiei a crescut în 2025 la 89 de persoane, față de 85 în 2024, situându-se însă sub vârful de 106 angajați înregistrat în 2019.




