Președintele american Donald Trump a reluat amenințările la adresa Cubei și a sugerat că Statele Unite ar putea interveni pe insulă după încheierea conflictului cu Iranul. Declormațiile au fost făcute în cadrul unui miting electoral organizat în Florida, unde liderul de la Casa Albă a indicat că navele de război americane ar putea opri în apropierea coastei cubaneze, informează Adevărul.

În discursul său, președintele a făcut referire și la secretarul de stat Marco Rubio, căruia i-ar reveni sarcina de a duce planul la bun sfârșit. La scurt timp, oficialul american a transmis un mesaj prin care a îndemnat persoanele care își doresc o schimbare politică în Cuba să profite de moment și să stabilească un parteneriat discret cu CIA.

Potrivit analistului politic Emanuel Cernat, declarațiile liderului de la Casa Albă trebuie interpretate atât prin prisma strategiei Washingtonului față de America Latină, cât și în contextul apropierii alegerilor de la jumătatea mandatului. Specialistul consideră că nu există suficiente indicii pentru a concluziona că administrația americană pregătește o operațiune militară iminentă împotriva Cubei.

Miza electorală din statul Florida, care găzduiește o puternică comunitate cubano-americană, este un alt factor important în ecuația politică actuală. De asemenea, noua interpretare a doctrinei Monroe stă la baza obiectivului Washingtonului de a-și reafirma influența și prioritatea de securitate în emisfera vestică, limitând influența rivalilor geopolitici.