Fosta ministră a Mediului Diana Buzoianu a mărturisit că nu s-a putut despărți de pisica de la Ministerul Mediului, Leia, la încheierea mandatului, așa că a decis să o ia acasă, informează Digi24.

Într-o postare publicată luni pe o rețea de socializare, Buzoianu a răspuns întrebărilor primite în ultimele zile legate the soarta felinei, menționând că aceasta a devenit oficial pisica familiei sale.

Leia este o pisică adoptată de Ministerul Mediului în primăvara acestui an, după ce a fost salvată de Asociația Sache Vet. Animalul fusese găsit anterior în stare critică și cu leziuni neurologice severe în urma unui act de violență extremă, fiind recuperat prin eforturile asociației de protecție a animalelor.