FCSB s-a impus cu scorul de 4-1 în fața celor de la Rapid, pe Arena Națională, într-o partidă din etapa a 13-a a SuperLigii, după ce giuleștenii au condus la pauză cu 1-0 prin reușita lui Filip Stojilkovic din minutul 11. În repriza secundă, formația roș-albastră a întors rezultatul prin golurile marcate de Karlo Muhar (58), Aymen Boutoutaou (69, 81) și Joao Paulo (79), informează Digi Sport.
La scurt timp după fluierul final, patronul clubului, Gigi Becali, a intervenit telefonic la Digi Sport Special, unde a comentat și situația lui Denis Drăguș. Accidentat în urmă cu o lună în partida cu Universitatea Craiova (0-5), atacantul s-a recuperat și și-a exprimat dorința de a juca în derby-ul împotriva Rapidului.
Deoarece nu era complet pregătit din punct de vedere fizic, finanțatorul a decis să îl scoată din lot pentru a evita orice discuție. Conform declarațiilor oficialului, internaționalul român urmează să revină pe teren în runda următoare, în partida contra celor de la U Cluj, urmând să evolueze aproximativ o jumătate de oră.




