Coreea de Nord a acuzat Coreea de Sud în fața Organizației Națiunilor Unite că a fabricat incidentul cu mine antipersonal din Zona Demilitarizată (DMZ), informează Mediafax. Potrivit agenției de stat KCNA, Phenianul susține că Seulul folosește acest eveniment pentru a prezenta lucrările de la frontieră drept o incursiune militară.

Incidentul a avut loc pe 21 septembrie și s-a soldat cu rănirea gravă a doi militari sud-coreeni. Autoritățile de la Seul au afirmat că exploziile au fost provocate de mine amplasate de Coreea de Nord la sud de Linia de Demarcație Militară, iar Comandamentul ONU a precizat că acest lucru a reprezentat o încălcare a armistițiului.

În scrisoarea trimisă Consiliului de Securitate al ONU, Coreea de Nord a negat orice responsabilitate și a acuzat Coreea de Sud că a deschis focul asupra militarilor nord-coreeni, calificând acțiunile drept o încălcare a Cartei ONU. Phenianul a avertizat că o eventuală încălcare a suveranității țării ar putea provoca un răspuns în legitimă apărare.

De cealaltă parte, Ministerul Apărării din Coreea de Sud a propus organizarea unor discuții militare pentru a reduce riscul unor confruntări accidentale la frontieră, pe fondul lucrărilor de consolidare a graniței desfășurate în ultimii ani de trupele nord-coreene.