Un eveniment neobișnuit a avut loc în Italia, unde un copil s-a născut chiar în interiorul unui autobuz, informează Mediafax și Corriere della Sera. Incidentul s-a petrecut puțin după ora 9:00, în zona Via Saffi, în apropierea spitalului Maggiore.
Deoarece travaliul a avansat rapid, mama nu a mai apucat să ajungă la unitatea medicală. Conducătoarea autobuzului, Niurka Roman, originară din Cuba și angajată a companiei de transport public Tper, alături de două pasagere, au intervenit prompt pentru a o ajuta.
Cei aflati la bord au oferit sprijin și obiecte personale. După ce copilul a venit pe lume, șoferița i-a oferit propriul fular pentru a-l proteja de frig până la sosirea ambulanței.
Echipajul medical de urgență a preluat ulterior mama și nou-născutul, transportându-i la spitalul Maggiore. Potrivit presei italiene, amândoi se află în stare bună. Compania Tper a transmis felicitări șoferiței pentru gestionarea situației.




