Consilierii generali ai Capitalei dezbat marţi mai multe proiecte de hotărâre care vizează dezvoltarea urbană, infrastructura și relațiile internaționale, informează Economica.net. Printre principalele teme aflate pe ordinea de zi se numără reamenajarea zonei Podul Calicilor, reglementarea închirierii trotinetelor electrice și un acord de înfrățire cu Kievul.
Unul dintre proiectele de pe masă prevede declanşarea procedurilor de expropriere pentru amenajarea spaţiului public din zona Podul Calicilor, ansamblul urban Domniţa Bălaşa, un parcaj subteran şi amenajarea urbană din spatele Palatului de Justiţie. Suma necesară pentru despăgubiri se ridică la 2.516.833 de lei. Planul Integrat de Dezvoltare Urbană include construirea unei parcări subterane, un pod pietonal, reabilitarea arealului şi adaptarea unui sistem pietonal şi pentru biciclete.
De asemenea, consilierii analizează un nou regulament privind închirierea trotinetelor electrice în regim self-service prin platforme online. Potrivit proiectului modificat, utilizatorii trebuie să aibă cel puţin 18 ani, operatorii fiind obligați să implementeze un mecanism de verificare a vârstei pe baza unui act de identitate sau a mijloacelor electronice. Fac excepție tinerii de cel puțin 16 ani care dețin permis de conducere pentru categoriile AM, A1 sau B1.
Pe agenda ședinței se află și un acord de înfrăţire între Bucureşti şi Kiev, care prevede consolidarea cooperării în domenii precum cultura, educaţia, arta şi ştiinţa, prin schimburi de experiență și organizarea de evenimente comune. Totodată, un alt proiect vizează instituirea regimului de arie naturală protejată de interes local pentru obiectivul „Valea Saulei” din Sectorul 2.




