Cel puţin 18 persoane au fost ucise, luni, în mai multe atacuri ruseşti cu dronă la Komîşuvaha, un sat situat în regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, informează Digi24 și News.ro. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat un bombardament pe care l-a numit „absolut oribil”, preluând informații difuzate de AFP.
„Începând din această dimineaţa, satul a fost atins în mai multe rânduri de bombe. Atacurile au vizat o şcoală folosită pentru nevoi umanitare. Populaţia primea acolo ajutor”, a scris şeful statului ucrainean pe reţelele de socializare.




