Un locuitor din comuna Timișești, județul Neamț, a făcut o descoperire macabră sâmbătă seară, 24 octombrie, în timp ce voia să își curețe fântâna. Bărbatul a sunat imediat la Poliție, iar o echipă de criminaliști s-a deplasat la fața locului pentru a demara cercetările, relatează Adevărul pe baza informațiilor furnizate de Mesagerul de Neamț.
În urma descoperirii, localnicii au relatat că, acum aproximativ cinci ani, un băiat din comună a fost dat dispărut, autoritățile negăsind nicio urmă a acestuia de atunci.
Oamenii legii iau în calcul ipoteza ca rămășițele umane descoperite în fântână să aparțină tânărului dispărut. Această suspiciune este susținută inclusiv de unele indicii legate de materialul hainelor găsite asupra persoanei. Identitatea exactă a victimei va fi stabilită cu certitudine în urma investigațiilor criminalistice și a expertizelor medico-legale.




