Jurnalista Sonia Koltuklieva a fost spitalizată după ce un agent al Serviciului Naţional de Protecţie (NSO) a trântit-o violent la pământ în Sofia, în timp ce aceasta încerca să îi adreseze întrebări preşedintei Parlamentului, Mihaela Dotsova, informează News.ro.

Incidentul a avut loc pe bulevardul Hristo Botev, în fața sediului partidului Bulgaria Progresistă, după o conferinţă de presă. Jurnaliştii se adunaseră pentru a o întreba pe Dotsova despre amânarea unor audieri parlamentare. În timp ce oficialul urca în mașina oficială fără a oferi răspunsuri, Koltuklieva s-a apropiat filmând cu telefonul și a încercat să deschidă portiera.

Imaginile video arată cum un agent de securitate o împinge cu putere și o trânteşte pe spate. Dotsova a plecat de la fața locului fără să verifice starea jurnalistei, iar o ambulanţă a transportat-o ulterior la Academia Medicală Militară. Potrivit agenției de presă PIK, Koltuklieva a suferit o comoţie cerebrală, o fractură de claviculă şi o luxaţie de umăr.

Serviciul Naţional de Protecţie a declanşat o anchetă imediată, a sesizat Parchetul Militar competent și a anunțat că vor fi aplicate sancțiuni severe dacă se constată abateri. Agresiunea a generat condamnări ferme din partea jurnaliștilor și critici vehemente din partea politicienilor.